Afirmații Pozitive

În continuare, vei găsi o listă cu afirmații pozitive, dar și un mod alternativ de-a spune afirmațiile pozitive. Ca să funcționeze, afirmațiile trebuie să fie încărcate de emoție pozitivă.

Cum anume faci asta? Vezi mai jos.

 

Afirmații Pozitive ca să te simți Sexy

Ce poți face ca să te simți mai sexy în fiecare zi? E simplu, îți schimbi dialogul interior.
Uiți de toate criticile pe care le aveai la adresa ta și începi să vorbești exclusiv frumos despre tine.

O discuție cu tine însuți (însăți) pe tema cât de sexy sunt ar putea suna cam așa:

Sunt sexy. Știu că sunt sexy. Simt că sunt sexy. În fiecare zi când mă trezesc, merg la oglindă și îmi spun “Wow, ce sexy sunt!” Nu pot să cred că am ochii atât de frumoși. Și buzele… Doamne, ce buxe sexy am. Mmm. Ce trăsături frumoase și atrăgătoare văd la mine.

Îmi place cum arăt. Ma simt bine în pielea mea. Mă simt atrăgător (atrăgătoare) și plin(ă) de vino-ncoa. Oamenii trec pe stradă lângă mine și știu că se gândesc “Oare cum poate fi atât de sexy? E atât de frumos / frumoasă! Îi stă atât de bine să fie sexy. Mmm, ce aș vrea și eu o bucățică… Deja mi-e cald. Huuu!”

Te provoc! Du-te la cea mai apropiată oglindă, chiar acum și intră-ți în rol. Privește-te în ochi și repetă cuvintele de mai sus, de mai multe ori, cu încredere maximă. De fiecare dată, pune tot mai multă convingere în ceea ce spui.

Trăiește sentimentul! Crede cu toată ființa ta ca tot ce spui e adevărat. Hipnotizează-te singur! Pentru că până la urmă, asta e. Auto-hipnoză. Ori o faci tu, ori îi lași pe alții.

Repetă după mine:

  • Am buze sexy
  • Am un fund sexy
  • Am un corp sexy și se vede (mmm) (opțional, aici poți chiar să fluieri uitându-te la corpul tău sexy în oglindă)

Fă asta de câteva ori și îți garantez că toate gândurile negative vor sta cât mai departe de tine. Dar fă-o din tot sufletul, ca și cum ai vorbi serios.

 

Afirmații Pozitive pentru Sănătate

Spune-le cu încredere, intră-ți în rol, du-te în fața oglinzii dacă trebuie, scoate-le la imprimantă să-ți fie mai ușor.

Mă simt sănătos,

Mă simt în formă.

Mă simt bine în corpul meu.

Apreciez că am o vedere bună și că pot distinge culorile.

Îmi place să văd atât de bine la distanță.

Îmi place să văd bine la apropiere.

Îmi apreciez sistemul digestiv pentru că face o treabă atât de bună.

Îmi apreciez parul, dinții și papilele gustative.

Îmi apreciez picioarele pentru că mă ajută să mă deplasez oriunde vreau și oricând vreau.

Îmi apreciez mâinile pentru că pot face atât de multe cu ele.

Îmi apreciez plămânii pentru că respiră singuri pentru mine.

Îmi apreciez întreg organismul și inteligența incredibilă care a proiectat organismul meu.

Apreciez cât de multe procese au loc automat în organsim fără ca eu să ridic măcar un deget.

Îmi apreciez genunchii și articulațiile și am mare grijă de ele.

Îmi apreciez pielea, pentru că preia vitamina D din razele soarelui.

Îmi apreciez sistemul nervos, creierul și neuronii, pentru că ei fac o treabă atât de bună și pot să gândesc.

Îmi apreciez coloana vertebrală și sistemul osos.

Îmi apreciez dinții pe care încă-i mai am.

În fiecare zi, mă hrănesc cu alimente care sunt sănătoase pentru mine și asigură buna funcționare a organismului meu.

Pe zi ce trece, mă simt tot mai bine în corpul meu fizic și sunt recunoscător pentru ocazia de-a trăi în această perioadă magnifică pentru umanitate.

Am acces instant la atât de multe informații despre cum pot să trăiesc sănătos și depinde doar de mine să pun în aplicare idei care mă fac să mă simt sănătos, în formă și plin de vitalitate.

Îmi iubesc corpul așa cum e și știu că fiecare zi trăită mă aduce mai aproape de corpul meu ideal și de o stare de sănătate supremă.

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, sunt etern recunoscător pentru corpul meu fizic și sănătatea din jurul meu.

 

Cum funcționează de fapt afirmațiile pozitive?

Secretul este să rostești afirmațiile pozitive și să simți că ceea ce spui e adevărat! Chiar dacă nu “vezi” asta încă pe planul fizic.

Dacă nu simți emoție cât spui afirmațiile, acestea sunt zero barat!

Când ești începător, e un pic mai greu de înțeles.

Poate că te gândești Cum vine asta?

Să-ți spui singur(ă) lucruri care nu sunt adevărate despre tine și să te prostești singur?

DA.

DA.

DAAA!

Prostește-te singur(ă)! Spune-ți cât de mult crezi că ești cea mai tare din parcare!

De tine depinde ce alegi să crezi despre tine.

Opțiunea #1: Rămâi serios și îmbufnat și spui doar Adevărul care e susținut de dovezi științifice și de “Realitate”

Opțiunea #2: Joci un joc cu tine însuți. Te distrezi. Intri într-un rol amuzant și distractiv. Îți spui cât de frumoasă / frumos ești, chiar dacă nu crezi că e adevărat (încă!!) ceea ce zici.

Pe măsură ce te hipnotizezi singur, vei începe să cauți dovezi și să le observi în mod automat.

Ei bine, știu că majoritatea oamenilor sunt concentrați să rezolve probleme și să descopere cu lux de amănunte tot ceea ce nu merge și tot ceea ce nu au.

E un obicei prost care te duce … nicăieri.

Schimbă-l, cât mai repede. Spune-ți cât de mult te iubești, te placi și te apreciezi așa cum ești.

Shimbă-ți gândirea, schimbă-ți viitorul.

 

Comentarii Facebook

Dan Munteanu

Îți ofer idei și discuții atipice ca să găsești liniștea interioară și să gândești pozitiv.

2 răspunsuri

  1. Gabriela Nicoară says:

    M-am amuzat copios!

Leave a Reply

Your email address will not be published.